duminică, 2 mai 2010

Cronica scepticului -episodul optzecisicinci

În prima parte a emisiunii discutam despre o decizie CNA care penalizeaza un post de televiziune pentru ca in cadrul unei emisiuni a facut reclama mascata la tratamente naturiste. Despre aceasta emisiune am vorbit şi noi intr-o emisiune mai veche. Ne exprimam atunci mirarea ca realizatoarea acestei emisiuni, ea insasi trecuta prin momente critice cu fetita sa, nu a apelat la acesti vindecatori minune, care sunt în stare sa trateze multe boli, inclusiv pe cele incurabile, inclusiv cancerul! Desigur, decizia CNA este binevenită, dar ea nu reprezintă mare lucru pentru terapeuţii de pretutindeni. Ei apar în continuare la TV, fără nici un fel de problemă. Nu mai vorbesc decât la modul general despre puterile lor, dar si acesta este un lucru grav. Nu putem pune botniţă nimănui, nu putem limita libertatea de exprimare. Dar, pe de altă parte, publicul ar trebui să fie bine informat. De aceea ne-am bucura daca CNA-ul ar decide ca în asemenea cazuri să apara pe ecran un mesaj simplu: În aceasta emisiune se prezintă proceduri neatestate ştiinţific. Poate că CNA ar mai trebui să se aplece asupra unor emisiuni de teleshop şi asupra unor reclame în care ni se susţin tot felul de aiureli care nu au vreo altă legatură cu realitatea, decât cea creată din dorinţa de a vinde cu orice preţ produse netestate prin procedurile impuse de ştiinţă pentru stabilirea eficienţei lor. Şi mai amintim o cale prin care reclama mascată apare în asemenea emisiuni. Unii dintre realizatori au propriul lor site prin care se vand produse prezentate în emisiune...
În a  doua parte a emisiunii vom discuta despre inevitabilul an 2012. De data aceasta într-un ton cât se poate de optimist. Chiar dacă restul omenirii va cădea victima apocalipsei din fatalul an, noi, românii nu vom avea nici o problemă. La aceasta fascinantă concluzie a ajuns un astrolog român. Vedţi dumneavoastră? Dacă vrem să calmăm temerile legate de anul 2012 musai trebuie să apelăm tot la pseudoştiinţă. Dacă o spune un astrolog, atunci e adevărat: România va fi ferita de apocalispsa din 2012....
Emisiunea a fost difuzată de către postul TvRM Educaţional în ziua de 2 mai 2012.


Vezi mai multe video din Blog

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Va rugam sa limitati lungimea comentariilor. Ne plac disputele, dar taria argumentelor nu se masoara in lungimea textului, ci in argumente. La argumente se poate raspunde, la vorbarie, nu. Din acest motiv imi permit sa modrez comentariile. Cele care contin nazbatii prea evidente nu vor fi publicate.